Antrenorul echipei Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, a declarat că formația Unirea Urziceni este favorită la calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
„După părerea mea, Unirea a fost aseară peste Sevilla. Am văzut o determinare extraordinară a jucătorilor. Respect Unirea, însă îi va fi foarte greu la Stuttgart. Și pentru nemți este un meci decisiv, dar, ținând cont de jocul practicat de Unirea în Champions League, cred că Urziceniul are prima șansă în disputa cu VfB Stuttgart”, a declarat Dorinel Munteanu.
La rândul său, directorul general al grupării gălățene, Marius Stan, a declarat că Unirea Urziceni este un exemplu pentru tot fotbalul românesc. „Este extraordinar, formidabil, ce a arătat aseară Unirea. Este un exemplu pentru cum trebuie să arate o echipă. De la primul până la ultimul jucător au arătat o determinare și o voință extraordinare, cum se spune toți au avut iarbă-n șort și au băgat capul în contre. Toți de Unirea merită felicitați, fără nicio reținere. Poate că nu sunt cei mai valoroși jucători din campionatul nostru, dar, ca echipă, Unirea a arătat că e numărul unu în România și că este o echipă cu adevărat europeană”, a spus Stan.
Echipa Unirea Urziceni a învins, marți, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formația spaniolă FC Sevilla, într-un meci din etapa a V-a a grupei G a Liga Campionilor.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER